Unde sunt cabanele noastre

In muntii nostri au fost cabane,
Ce noi le stim,dar nu mai sunt.
Ne arde dorul ca o foamne,
Sa le vedem iar pe pamant.

Au fost cabane minunate,
Ce ne-au primit si le-am iubit.
Adu-le Doamne iar pe toate,
Sa le vedem ca n-au murit.

Ne dor ochii si se frange,
Inima din noi ce plange.
Durerea-i stanca ce ne apasa,
Cand focul mistuie o casa.

Privim cu ochii larg deschisi
Si parc-aievea le vedem.
Cu lacrimi mari in ochii tristi,
Le vom cinsti cat mai suntem.

Dam ajutor cand se ridica,
Pereti,acolo unde a fost,
O cabanuta cat de mica,
Sa fie-n munti un adapost.

Si tu s-aduci o caramida,
La casa care nu mai este.
Sa se ridice mai solida,
Si sa ramana de poveste.

Ca poate nu e prea tarziu,
Sa punem mana de la mana.
Si-n locul care e pustiu,
O casa-n urma sa ramana.

Candva in casa de pe munte
Cand noi pe lume nu vom fi
Din strune va porni sa cante
Si un menestrel ne-o pomeni

Nu trebuie sa spuna nume
Sau chipul din fotografie
Ca sprintenele noastre bune
Pe munte vesnic or sa fie.